Poezie
Dă-mi la o parte vălul şi priveşte!
Eşti primul muritor care mă vezi.
Te-ai furişat în templul meu hoţeşte
Şi-acum, ajuns aici, cunoşti şi crezi.Mă socoteai iluzie abstractă,
Sămînţă din străvechiul Amon-Ra.
Şi-azi cînd mă pipăi simţi cum se contractă
În trupul meu de piatră inima.Descoperă-mă toată, cu-ndrăzneală!
Şi lasă-ţi palma aspră şi pe sîni!
Aşa cum stau aici, aproape goală,
Sînt mai frumoasă ca un imn păgîn.O pulbere de-argint mă împresoară
Şi raze lungi pe frunte-mi cad mănunchi.
Tăcerea care-acum se înfioară
E sîngele ce-mi susură pe trunchi.Cînd ochii mi-s închişi, ciulesc urechea,
Iar cînd o-nchid pe ea, din ochi pîndesc.
Bagă de seamă! Inima, străvechea,
Ca pe-un etern semnal, mi-o urmăresc!Streinule intrat aici hoţeşte!
Hoinarule căzut în mreaja mea!
Ia-mi palma desfăcută şi citeşte:
Nu soarta mea e-n ea, ci soarta ta!
“Doti” - Radu Stanca