Floricele pe campii aglomerate
E greu sa ramai copil intr-o lume maturizata precar … ce pacat … cat de mult mi-ar placea sa cunosc sentimentul de a fi “crescuta in puf”, de a avea un “tata” care rezolva tot, de a avea o “mama” care gateste, de a avea un “frate” care sa-mi ofere ajutorul si o “sora” mereu aproape.
Din toate astea am o sora la 5 ore distanta, un tata la aproximativ 3 ore si o mama la 23 ore, dar atat de aproape de un telefon.
In schimb m-am crescut, m-am educat, m-am ajutat … am facut tot singura si sunt mandra de mine.
Dar as vrea macar o data sa zic ca am un punct de sprijin, o plasa de siguranta care sa ma prinda atunci cand ma impiedic, sa pot spune ca ma doare si sa pot cauta ajutor in familie, ca doar asa se face, pe toti restul poti sa ii alegi, mai buni, mai rai, dar familia … mama, tata, sora … ei raman temelia mea, ei ma iubesc neconditionat … si eu pe ei.
Zilele astea sunt ciudate pentru mine, trebuie sa ma mut … undeva … pentru 2-3 saptamani, trebuie sa fac bagaje, trebuie sa termin cursul de training, trebuie sa ajung la munca, la scoala, acasa … oho … si tot ce vreau si gadesc este cum naiba imi fac timp?? Aaaa … si sa nu uit si de mine sa-mi ofer macar cateva momente de relaxare si iubire … o da … sunt tanara si e normal, asta e viata si asa simti ca o traiesti :P.
Oooo … si daca toate o sa-mi iasa cat de fericita voi fi … parca ma vad sarind pe aripile unui fluture care o sa ma duca pe campul plin de albastrele si o sa ma lase usor pe una din ele. Parca simt petala de floare cum ma alinta, ma imbraca in parfumul ei si ma leagana pe soapte de vant. Obosit, soarele se duce la culcare, iar luna, vioaie, iese sa ma ia de mana si sa-mi arate poteca luminata catre sufletul cerului. Si seara, regina noptii, cu petalele de un alb stralucitor imi va proiecta pe cer un haos de luminii … totul ma duce … pe tulpini firave dar intalte … spre visare.
