Pasi liberi
Ma plimbam pe cararea ingusta, pietruita … nu mai cunosc fiecare cotitura, nici fiecare pom adormit de soare … pana si zidurile si-au schimbat culoarea (in ceva mai deschis, ironic nu?!)
Si trec pe langa locuri candva “importante” pentru mine si nu simt nimic, tot ce vad e ca acolo e o simpla carare, care duce pasii mei spre destinatia a priori aleasa … Si vreau … si caut cu privirea locuri si amintiri … si zambesc … am revenit acasa si totul e nou … Nici o lacrima, nici un gand urat … oare sunt io de vina, oare chiar am crescut si nu mai doare?….oare esti tu de vina? … nu mai conteaza … mi-am recuperat “tineretea” padurii si pot sa ma plimb fara fantomele trecutului.
Cand esti copil, majoritatea lucrurile iti par “mari” si astfel poti aprecia “micimea” altora. Un musuroi de furnici iti atrage atentia mai mult de 30 de min, o omida pe o frunza poate chiar si o ora, caci te poti juca cu ea … si cate si mai cate, lucruri “mici” dar “mari” in felul lor… Actiunile tale de acum sunt “joaca” si poti fi tu insuti … si toti din jurul tau te vor iubi.
Apoi cresti si incepi sa calci furnicile caci nici nu le mai vezi si incepi sa aspiri catre lucruri “mari” … impunatoare … si uiti usor … usor… bucuria “pasilor marunti”. Actiunile tale sunt “obositoare” , “extenuante” … alergi si vrei sa obtii din ce in ce mai mult … deti lucruri care nu-ti folosesc si nu vrei sa te debarasezi de ele…
Cu totii acumulam un bagaj, de-a lungul vietii … si cu fiecare zi mai adaugam ceva la el … din pacate uitam sa mai si scoatem ce nu mai avem nevoie … pana cand “ne ingenunchiem” de atata “bagaj” si nu ne mai miscam … ramanem acolo cu ce avem si nu stim de ce nu progresam.
Un simplu “Pui de perina” sau “Pui de farfurie” … noaptea e plina de stele